… iubirea”. Era o poezie de Nichita Stanescu.
Nu am avut niciodata treaba cu zodiile si horoscopul, in sensul ca ori de cate ori citeam horoscopul zilei, nu mi se potrivea deloc. Probabil ca sansele ca previziunile astrale zilnice sa se aplice sunt intr-o proportie de 1 la 1 milion si eu nu prea ma regasesc in milionul ala.
In schimb caracteristicile unei zodii sunt in proportie de 99% corecte. Si asta v-o spun din proprie experienta.
Sa fi fost sambata sau duminica. Nu-mi mai amintesc. Oricum, era weekend (…parca totusi era sambata). Parchez masina la mall, la subsol si abia ca ma tin dupa copiii care o zbughesc pe scarile rulante (nu au mai tinut cont de observatiile mele cum ca nu e bine sa alerge pe ele) , nerabdatori sa ajunga la magazinul de animalute.
Povestea incepe de fapt cu o saptamana in urma si tine de incapatanarea Amaliei care, atunci cand isi pune ceva in minte, cu greu o faci sa-si schimbe gandurile.
… la ora 12 noaptea? Evident, raspunsul normal ar fi: se uita la meciul de deschidere al campionatului mondial de fotbal.
Raspunsul mai putin normal ar fi, insa: hraneste pisici virtuale.
Pentru ca tot era pauza meciului, m-am apucat sa fac putina ordine in camera. Si, vazand tableta fiica-mii pe masa, am pus-o la incarcat. Asta pentru ca tot timpul o lasa descarcata si apoi cand vrea sa se joace se plange ca nu mai are baterie.
– Tati, hai imbraca-te, sa mergem la oftalmolog! ii spun copilului.
– La cine? zice ea, nedumerita.
– La oftalmolog. La doctorul de ochi. Nu ziceai ca te dor ochii?
– A… Da. Uite, si acum ma dor! face un semn demonstrativ ducand mana la ochi.
– Mergem cu metroul.
– Daaa…
Ei bine, am ajuns si la ultima maseluta…
Ajung acasa de la serviciu si ma intampina in usa, cu un zambet larg pe fata:
– Tati, vrei sa vezi ceva?
– Da.
– Uite, zice copilul si deschide larg gura, aratandu-mi cu degetul un loc liber intre maselute. Gata, a cazut si asta. E ultima.
In masina (Amalia):
– Tati, mi se misca o masea.
– Las-o in pace pana ajungem acasa. Nu mai baga mana in gura, pentru ca ai pus-o peste tot.
– Dar da-mi un servetel, te rog!
Ii dau un servetel copilului, care scormoneste cu spor in gura, in continuare.
– Gata, am scos-o. Imi mai dai un servetel?
– Poftim.
– Tati, cand murim, ce se intampla cu noi?
– Adica?
– Ce se intampla cu noi cand murim?
– Pai, nu stiu. Unii oameni zic ca ajungem la Dumnezeu. Dar nu s-a intors nimeni sa ne spuna.
– Tati, dar Isus a inviat?
– Tu inveti la scoala Religie si acolo asa zice.
- Vlad, hai sa mergem la magazin sa luam cadou pentru colegul tau.
Deodata, la unison, alte doua voci:
(Amalia, David): Vin si eu!
– Ti-ai terminat lectiile?
(Amalia): Mai am o problema la matematica. O fac când vin.
– OK. Hai sa mergem. Dar…va spun de la început: luam cadou pentru colegul lui Vlad si atât. Nu iau alte jucarii! Ne-am înteles?
(Toti trei): Da, tati!
Ajungem la Noriel (Dialogurile de mai jos se întâmpla concomitent)
La scoala, sala de sport. Expozitie cu vânzare de martisoare, felicitari si fel si fel de alte obiecte facute de mânutele îndemânatice ale copiilor din clasa a II-a. Banii strânsi sunt folositi în scopuri caritabile
Eu, la standul de martisoare împreuna cu Rares, colegul Amaliei.
Vorbesc cu învatatoarea despre pretul de vânzare.
David: Tati, nu merge televizorul în sufragerie!
Tati: S-a stricat iar? (are antena scoasa, altfel se uita toata ziua la desene).
Amalia: Lasa, David, ca ne uitam în bucatarie.
David: Da. si ne uitam la ”Bona mea e un vampir”.
– Gata, e ora 10 jumatate, mergeti si va sptlati pe dinti si apoi la culcare!
– Dar ne e foame! Vrem sa mâncam!
– La ora asta?
– Da!
– Bine, ce mâncati?
– Eu vreau sandwich cu brânza!
5 Decembrie.
6:30, dimineata:
– Tati, diseara vine mosul?
– Da, daca ati fost cuminti vine.
– Am vazut ca a luat scrisoarea din posta. Si o sa-mi aduca papusile?
– Nu stiu, daca o sa poata. – Dar daca nu poate, i le da lui Mos Craciun?
– Cred ca da.
7:30, seara
– Tati, dar, Mos Nicolae si Mos Craciun chiar exista?