Sa fi fost sambata sau duminica. Nu-mi mai amintesc. Oricum, era weekend (…parca totusi era sambata). Parchez masina la mall, la subsol si abia ca ma tin dupa copiii care o zbughesc pe scarile rulante (nu au mai tinut cont de observatiile mele cum ca nu e bine sa alerge pe ele) , nerabdatori sa ajunga la magazinul de animalute.
Povestea incepe de fapt cu o saptamana in urma si tine de incapatanarea Amaliei care, atunci cand isi pune ceva in minte, cu greu o faci sa-si schimbe gandurile.
Ieri a inceput.
Cu ochii mijiti de somn, buimac si cu miscari nesigure intind o mana si opresc ceasul din sunat. Abia reusesc sa ma dau jos din pat. In casa, liniste.
Urmeaza ritualul de dimineata: spalatul pe dinti si pe fata, cititul de mailuri pe telefon, deschiderea frigiderul si identificarea ingredientelor pentru micul dejun si pentru pachetul copiilor.
… la ora 12 noaptea? Evident, raspunsul normal ar fi: se uita la meciul de deschidere al campionatului mondial de fotbal.
Raspunsul mai putin normal ar fi, insa: hraneste pisici virtuale.
Pentru ca tot era pauza meciului, m-am apucat sa fac putina ordine in camera. Si, vazand tableta fiica-mii pe masa, am pus-o la incarcat. Asta pentru ca tot timpul o lasa descarcata si apoi cand vrea sa se joace se plange ca nu mai are baterie.
Cand vine vorba de boli sau anumite incidente neplacute prin care trec copii, exista cateva panacee care, in aproape toate cazurile, nu dau gres. Si asta pentru ca au acel efect placebo care il linisteste imediat pe micut.
Sa luam de exemplu orice julitura. Initial, piticul trece prin cea mai mare tragedie si orice remediu este refuzat. Doar ideea ca ii vei spala rana sau o vei atinge cu betadina sau orice alifie este din start refuzata cu plansete si tipete. In aceste conditii, oricat ai incerca sa ii demonstrezi, stiintific sau printr-o analogie cu povestile in care personajele au trecut la randul lor prin aceeasi situatie, faptul ca este spre binele lui sa cureti rana, refuzul va fi acelasi. Nici cu negocierile gen „inghetata” sau „jucarii” nu prea ai sanse de reusita.
Nu am terminat bine „perioada” de Zana Maseluta, si deja ne vedem la capitolul „Tooth Fairy reloaded”. Deh, cand ai trei copii ideile trec de la unul la altul in mod natural. Iar cel mai mic acumuleaza din zbor de la ceilalti.
Seara, acasa, dupa ce vin de la serviciu, copilul deschide usa si ma intampina cu un zambet larg pe fata. In gurita se vede o gaura intre dintii din fata.
– Mi-a cazut un dinte! Si celalalt abia se mai tine!
Sa mergi in parc, in weekend, este o adevarata aventura, mai ales acum, de cand s-a facut cald. Cred ca si Bear Grylls sau orice mare amator de senzatii tari sau supravietuire in conditii extreme s-ar simti invidios pe parintii care merg cu la plimbare sambata sau duminica.
Trecand peste momentele de imbracat copii, pus ceva de rontait in rucsac, umplut sticlutele cu apa si localizat trotinetele sub maldarele de lucruri care s-au strans peste iarna in balcon, odata iesit din casa incepe aventura. Prima oprire este, inevitabil, la chioscul cu inghetata.