Sa mergi in parc, in weekend, este o adevarata aventura, mai ales acum, de cand s-a facut cald. Cred ca si Bear Grylls sau orice mare amator de senzatii tari sau supravietuire in conditii extreme s-ar simti invidios pe parintii care merg cu la plimbare sambata sau duminica.
Trecand peste momentele de imbracat copii, pus ceva de rontait in rucsac, umplut sticlutele cu apa si localizat trotinetele sub maldarele de lucruri care s-au strans peste iarna in balcon, odata iesit din casa incepe aventura. Prima oprire este, inevitabil, la chioscul cu inghetata.
Dupa 5 minute de nehotarare, timp in care rabdarea tatalui si a vanzatoarei (care asista, aparent calma) incepe sa cam dispara, copii isi aleg cate o inghetata. In mod normal copii au nevoie de ambele maini pentru a tine inghetata, drept pentru care tatal este nevoit sa care cele doua trotinete, asezate una peste alta, intr-o mana, pentru ca cealalta mana este ocupata cu lesa catelului care descopera mirosuri la fiecare pas si isi marcheaza teritoriul (la cati catei sunt in zona, nu stiu ce mai inteleg ei din toate mirosurile celorlalti).Trotoarele sun pline. Nu, nu de oameni, ci de masinile celor veniti in parc. Copii se strecoara usor printre ele, insa tatal, incarcat cu trotinetele, rucsacul si incercand sa tina si catelul aproape, intampina evidente dificultati. Ajunsi la trecerea de pietoni prioritatea o au, bineinteles, tot masinile ai caror soferi au uitat de regulile de circulatie si de cedari de prioritate, ochii lor cautand febril un loc de parcare. Un fel de a cauta acul in carul cu fan.
Strada arata exact ca atunci cand ploua in Bucuresti. Nu mai exista reguli. O banda este deja ocupata de masinile parcate alandala, banda a doua este plina de masini bara la bara, pe o distanta de kilometri, in timp ce un alt sir de masini s-a schimbat brusc in tramvai. Inevitabil apar si certuri si tamponari, insa politia nu are treaba cu dirijarea circulatiei, ci cu doi soferi care, probabil, au schimbat mai mult de cateva vorbe si acum stau cuminti pe bancheta din spate a masinii de politie. In acest timp, circulatia este blocata in toata intersectia si in aer se aude simfonia claxoanelor.
Primul lucru care il observi este ca vestimentatia plimbaretilor s-a schimbat. O mare parte dintre ei au trecut la slapi, bermude de blugi stranse pe picior, tricouri cu Neki si cu Adibas, peste care troneaza niste lanturi care ar face fata cu brio unui ciobanesc Caucazian. Mainile le sunt deja ocupate cu pungile de „samanta de floare” sau „de dovleac”, iar aleile se umplu, incet-incet, de coji. Despre patura de sub banci, nu mai vorbim.
Peste tot cozi la tarabe. Cele mai vizitate sunt cele cu vata pe bat, gogosi si pop-corn. In aer adie un miros de primavara de Cernobal, de la chimicalele si prajelile gogosilor „infuriate” sau „fitosici” si de la micii care sfaraie incetisor pe gratare. Cosurile de gunoi deja nu mai fac fata fluxului de mixerii. De fapt, apar noi locuri de depozitare, aproape la fiecare radacina de copac, spre deliciul celor cativa maidanezi care se infrupta din ramasite. Probabil ca primaria nu s-a gandit ca niste amarate de cosuri de 35-40 de litri, puse din 20 in 20 de metri, nu au cum sa reziste celor cateva mii de consumatori, altfel ar fi adus niste containere de depozitare. Din acele care se folosesc in constructii sau la renovari.
Locurile de joaca sunt arhi-pline. Copii, odata intrati intr-un labirint, sunt greu de reperat. Poate doar daca ai fi cameleon, sa-ti misti ochii independent, ai putea sa-i vezi din cand in cand pe unde sunt catarati. Speri doar sa nu li se intample nimic, stai cu inima
cat un purice si rasufli usurat cand ii mai vezi in varful unui castel sau agatati de vreo franghie.
Dupa o ora de senzatii tari o iei incet spre casa, pe acelasi traseu cu obstacole pe care ai venit. Pe drum te intalnesti cu niste prieteni intarziati, care abia acum se duc si ei in parc. In mintea ta se infiripa un zambesti malitios: he, he, las ca vedeti voi ce e in parc :D.
