… iubirea”. Era o poezie de Nichita Stanescu.
Nu am avut niciodata treaba cu zodiile si horoscopul, in sensul ca ori de cate ori citeam horoscopul zilei, nu mi se potrivea deloc. Probabil ca sansele ca previziunile astrale zilnice sa se aplice sunt intr-o proportie de 1 la 1 milion si eu nu prea ma regasesc in milionul ala.
In schimb caracteristicile unei zodii sunt in proportie de 99% corecte. Si asta v-o spun din proprie experienta.
Sa fi fost sambata sau duminica. Nu-mi mai amintesc. Oricum, era weekend (…parca totusi era sambata). Parchez masina la mall, la subsol si abia ca ma tin dupa copiii care o zbughesc pe scarile rulante (nu au mai tinut cont de observatiile mele cum ca nu e bine sa alerge pe ele) , nerabdatori sa ajunga la magazinul de animalute.
Povestea incepe de fapt cu o saptamana in urma si tine de incapatanarea Amaliei care, atunci cand isi pune ceva in minte, cu greu o faci sa-si schimbe gandurile.
Ieri a inceput.
Cu ochii mijiti de somn, buimac si cu miscari nesigure intind o mana si opresc ceasul din sunat. Abia reusesc sa ma dau jos din pat. In casa, liniste.
Urmeaza ritualul de dimineata: spalatul pe dinti si pe fata, cititul de mailuri pe telefon, deschiderea frigiderul si identificarea ingredientelor pentru micul dejun si pentru pachetul copiilor.
… la ora 12 noaptea? Evident, raspunsul normal ar fi: se uita la meciul de deschidere al campionatului mondial de fotbal.
Raspunsul mai putin normal ar fi, insa: hraneste pisici virtuale.
Pentru ca tot era pauza meciului, m-am apucat sa fac putina ordine in camera. Si, vazand tableta fiica-mii pe masa, am pus-o la incarcat. Asta pentru ca tot timpul o lasa descarcata si apoi cand vrea sa se joace se plange ca nu mai are baterie.
Cand vine vorba de boli sau anumite incidente neplacute prin care trec copii, exista cateva panacee care, in aproape toate cazurile, nu dau gres. Si asta pentru ca au acel efect placebo care il linisteste imediat pe micut.
Sa luam de exemplu orice julitura. Initial, piticul trece prin cea mai mare tragedie si orice remediu este refuzat. Doar ideea ca ii vei spala rana sau o vei atinge cu betadina sau orice alifie este din start refuzata cu plansete si tipete. In aceste conditii, oricat ai incerca sa ii demonstrezi, stiintific sau printr-o analogie cu povestile in care personajele au trecut la randul lor prin aceeasi situatie, faptul ca este spre binele lui sa cureti rana, refuzul va fi acelasi. Nici cu negocierile gen „inghetata” sau „jucarii” nu prea ai sanse de reusita.
Nu am terminat bine „perioada” de Zana Maseluta, si deja ne vedem la capitolul „Tooth Fairy reloaded”. Deh, cand ai trei copii ideile trec de la unul la altul in mod natural. Iar cel mai mic acumuleaza din zbor de la ceilalti.
Seara, acasa, dupa ce vin de la serviciu, copilul deschide usa si ma intampina cu un zambet larg pe fata. In gurita se vede o gaura intre dintii din fata.
– Mi-a cazut un dinte! Si celalalt abia se mai tine!
Sa mergi in parc, in weekend, este o adevarata aventura, mai ales acum, de cand s-a facut cald. Cred ca si Bear Grylls sau orice mare amator de senzatii tari sau supravietuire in conditii extreme s-ar simti invidios pe parintii care merg cu la plimbare sambata sau duminica.
Trecand peste momentele de imbracat copii, pus ceva de rontait in rucsac, umplut sticlutele cu apa si localizat trotinetele sub maldarele de lucruri care s-au strans peste iarna in balcon, odata iesit din casa incepe aventura. Prima oprire este, inevitabil, la chioscul cu inghetata.
– Tati, hai imbraca-te, sa mergem la oftalmolog! ii spun copilului.
– La cine? zice ea, nedumerita.
– La oftalmolog. La doctorul de ochi. Nu ziceai ca te dor ochii?
– A… Da. Uite, si acum ma dor! face un semn demonstrativ ducand mana la ochi.
– Mergem cu metroul.
– Daaa…
Ei bine, am ajuns si la ultima maseluta…
Ajung acasa de la serviciu si ma intampina in usa, cu un zambet larg pe fata:
– Tati, vrei sa vezi ceva?
– Da.
– Uite, zice copilul si deschide larg gura, aratandu-mi cu degetul un loc liber intre maselute. Gata, a cazut si asta. E ultima.
In masina (Amalia):
– Tati, mi se misca o masea.
– Las-o in pace pana ajungem acasa. Nu mai baga mana in gura, pentru ca ai pus-o peste tot.
– Dar da-mi un servetel, te rog!
Ii dau un servetel copilului, care scormoneste cu spor in gura, in continuare.
– Gata, am scos-o. Imi mai dai un servetel?
– Poftim.
– Tati, cand murim, ce se intampla cu noi?
– Adica?
– Ce se intampla cu noi cand murim?
– Pai, nu stiu. Unii oameni zic ca ajungem la Dumnezeu. Dar nu s-a intors nimeni sa ne spuna.
– Tati, dar Isus a inviat?
– Tu inveti la scoala Religie si acolo asa zice.
– Tati, vreau si eu o motocicleta de-aia care o dai asa si merge tare înainte.
– Care o dai în spate si apoi merge singura în fata?
– Nu! O dai asa si merge asa. (face gestul cu mâna)
– Unde ai vazut tu asa ceva?
- Vlad, hai sa mergem la magazin sa luam cadou pentru colegul tau.
Deodata, la unison, alte doua voci:
(Amalia, David): Vin si eu!
– Ti-ai terminat lectiile?
(Amalia): Mai am o problema la matematica. O fac când vin.
– OK. Hai sa mergem. Dar…va spun de la început: luam cadou pentru colegul lui Vlad si atât. Nu iau alte jucarii! Ne-am înteles?
(Toti trei): Da, tati!
Ajungem la Noriel (Dialogurile de mai jos se întâmpla concomitent)
La scoala, sala de sport. Expozitie cu vânzare de martisoare, felicitari si fel si fel de alte obiecte facute de mânutele îndemânatice ale copiilor din clasa a II-a. Banii strânsi sunt folositi în scopuri caritabile
Eu, la standul de martisoare împreuna cu Rares, colegul Amaliei.
Vorbesc cu învatatoarea despre pretul de vânzare.
– Nu vreau la gradinita!
Acestea au fost tipetele care m-au
întâmpinat azi dimineata, când am intrat pe usa. Am dus-o pe Amalia la scoala si apoi am plimbat catelul.
Motivul îl stiam destul de bine: azi merg cu gradinita la teatrul Tandarica. Iar lui nu-i place sa mearga la teatru.
– Te duce tati în pijamale! (mami)
– Dar nu vreau sa merg azi!
– Hai, tati, ia-l asa în pijamale! Du-l asa la gradi!
– Nu vreeeau! Vreau sa stau acasa!
Scot niste oua din frigider.
– Uite ce face tati: ce-ti place tie.
– Cum vreti ouale? Omleta sau ochiuri?
– Omleta? (Vlad). Ochiuri (David).
Normal, cea mai mare greseala, atunci când ai prin preajma mai multi
copii, este sa îi întrebi pe fiecare ce vrea. Nu o sa primesti prea multe
raspunsuri la fel. Asa ca mai bine decizi tu.
– Vreau omleta cu ou (altfel cum?).
.....
Omleta e gata.
– Nu vreau omleta! Am zis ca vreau omleta cu ou!
– Pai omleta cu ou am facut.
– Dar nu vreau! (în 5 minute a terminat-o).
– Hai sa ne îmbracam!
– Dar nu vreau la gradi!
– De ce nu vrei?
– Pentru ca mergem la teatru!
– Dar toata grupa merge! O sa fii cu Darius, cu Horia…
– Horia e racit si sta acasa!
– De ce nu-ti place la teatru?
– Pentru ca e galagie! Vorbesc tare!
– Vorbesc tare sa auda toata sala.
– Si mai e si clopotul ala!
– Care clopot?
– Ala care sun?!
– Se cheam? gong. Si suna sa anunte când începe spectacolul, ca sa stati linistiti.
– Nu vreau sa merg!
– Bine, atunci o sa stai la gradinita cu bebelusii!
Ajungem la gradi.
– Hai sa te schimbi si te duci sus la Miss Oana (doamna Mimi, cea care
se ocupa de primirea copiilor). Îmi face cu ochiul, fara sa o vada
mofturosul.
– Dar nu vreau la teatru!
– Mergi sus ca vrea Miss sa va spuna ceva la toti copii!
Pleaca.
– Ne vedem mai târziu, tati!
Scot banii pentru bilet si îi dau doamnei Mimi. Cunoaste ea personajul si mofturile. Stie ca pâna la urma o sa mearga si o sa-i placa.
……
Later edit:
– Am vazut un schelet!
– Da? Si ce facea?
– Nu stiu. Se plimba pe-acolo si apoi a plecat. Dar vrajitorul era mic. Si avea puteri magice. De adevarat avea!
David: Tati, nu merge televizorul în sufragerie!
Tati: S-a stricat iar? (are antena scoasa, altfel se uita toata ziua la desene).
Amalia: Lasa, David, ca ne uitam în bucatarie.
David: Da. si ne uitam la ”Bona mea e un vampir”.
David are varicela. A luat-o de la Vlad, care si el la rândul lui a cules-o de pe la scoals (am vorbit cu profesoarele si cica sunt o multime de copii bolnavi).
V. a facut-o chiar cu doua zile înainte sa ne întoarcem de la Moeciu. Ne gândeam ca are vreo alergie, dar când a facut febra si i-au aparut mai multe bube, ne-am dat seama ca e viroza.
– Gata, e ora 10 jumatate, mergeti si va sptlati pe dinti si apoi la culcare!
– Dar ne e foame! Vrem sa mâncam!
– La ora asta?
– Da!
– Bine, ce mâncati?
– Eu vreau sandwich cu brânza!
Acum un an aveam conversatii de genul celei de mai jos, cu D.. Daca doriti sa revedeti, cititi în continuare.
Tatal sta linistit si lucreaza. Apare copilul care tocmai s-a trezit din somnul de dupa-amiaza.
– Tati, vreau ceva.
– Ce doresti?
– Ceva din debara.