Lego

V-ati jucat vreodata cu Lego? Probabil ca marea majoritate dintre voi, da. Dar v-ati jucat impreuna cu un copil? Ei bine, este o adevarata aventura.

- Tati, vreau sa ne jucam cu Lego.
- Bine. Ce vrei sa construim?
- O casuta.

Tati isi face planul, uitandu-se la gramada de piese si estimand cam cat de mare o sa fie casa. Si incepe sa construiasca.

- Nu e bine! Vreau sa fie mai mare!
- Dar nu ne ajung piesele!
- Ba da!
- OK, arata-mi tu cat de mare vrei sa fie.
- Cam asa, zice copilul, aratand cu manutele ceva de dimensiunea unui caiet. Si vreau sa fie si cu etaj.
- Tati, dar nu o sa ne ajunga piesele!
- Ba ne ajung!

In fine, tati incepe munca. Sa cauti intr-o cutie piesele care iti trebuie, nu e chiar asa usor. Drept pentru care, copilul apuca cutia si o rastoarna pe covor. Daca credeai ca mai ai loc sa stai pe covor, te inseli. Toata camera e acum plina de piese.

Incet, se profileaza peretii, usile si ferestrele de la parter. Acum apare problema: cum facem plafonul si continuam etajul.

Dar copilul nu are problema asta. Degeaba cauti tu piesele mari, el le-a folosit deja sa-si faca o piscina (deh, daca tot facem ditamai vila, trebuie sa facem si piscina). De fapt, problema e a ta.

Cu greu, combinand o multime de piese si, reusesti sa faci peretii la etaj. Dar din pacate nu mai ai niciuna folositoare pentru acoperis. Copilul le-a folosit sa faca garajul pentru masina care, bineinteles, tot tu o vei construi din piesele ramase.

Dupa o ora, deja nu mai vezi bine. Pe covor au mai ramas o multime de piese, dar sunt atat de mici incat nu ai ce sa mai faci cu ele. Le vei descoperi mai tarziu, calcand pe ele.

Acum te-ai saturat. Casa ta arata jalnic, fara acoperis, fara mobila si alte obiecte. Forma ei oricum e ceva neo-avangardisto-retro. Adica indefinibila si indescriptibila. In schimb piscina e mare si frumoasa, garajul la fel (intre timp copilul a descoperit ca poate sa foloseasca el o masinuta din colectie si nu-i mai trebuie cea care trebuia sa o faci tu).

Copilul a plecat de mult sa se joace cu altceva. Tu mai ramai la datorie (daca mai poti), sa termini casa. Oricum, stii nu o sa reusesti, daca nu strici garajul si piscina. Dar nu ai curajul sa faci asta! Pana la urma cedezi si pleci, sperand ca piticul sa nu te vada. Nu o face, are alte preocupari.

Seara, incerci sa adormi, dar ai sentimentul neimplinirii. Ai lasat munca neterminata, desi ai fost atat de aproape. In schimb, piticul doarme linistit.

Iti amintesti ce ti-a spus inainte de culcare:
- Tati, maine vreau sa facem un castel!!

(continuarea aici)

Lectii

- Ama, ti-ai facut temele pentru luni?

- Nu.

- Pai, apuca-te sa le faci ca sa poti sa te joci mai tarziu.

- Dar vreau sa le fac cu tine!

- Eu am treaba acum. La ce ai de facut?

- Pai...la Matematica si la Cunoasterea Mediului.

- OK. Fa tu la Cunoasterea Mediului si apoi facem impreuna la Mate.

- Dar vreau sa le fac cu tine!

- Ti-am zis ca am treaba.

Ama nu cedeaza, deci, nu se apuca de facut lectiile. Intr-un final termin ce aveam de facut. 

- Decupeaza imaginile si hai sa le lipim.

- Dar vreau sa le lipesti tu.

- Trebuie sa inveti si tu sa faci asta.

- Of, bine....

De decupat le-a decupat, dupa ce a ma chinuit catelul putin, a stat de vorba cu David si s-a dus la baie.

- Uite ce urat le-ai taiat. Trebuie sa tai pe linie. 

- Ooof...data viitoare mi le tai tu.

- Ar fi bine sa nu te mai grabesti si sa inveti.

- Aici trebuie sa colorez.  David, colorezi cu mine?

- Nu poate David sa coloreze cu tine pentru ca e caietul tau de scoala. El are cartea lui de colorat.

- Dar vreau sa faca si el.

- O sa coloreze si el pe caietul lui cand merge la scoala.

- Oooff...

Ma apuc de spalat niste vase, dar Amalia nu se opreste din vorbit. Citeste toate paginile de la lectiile care le-a facut deja sau care o sa le faca. Bineinteles, a uitat ca are de colorat. Asa ca, o luam de la capat.

- Hai, termina de colorat si citesti mai tarziu.

...

- La mate ce ai?

- Cateva probleme pe caietul special.

- OK. Ia stiloul si scrie. Dar mai intai imi spui ce socoteli ai. Si sa scrii frumos, sa nu te grabesti.

- Unsprezece egal cu casuta libera, plus zece. Doisprezece egal cu casuta libera doi, plus zece....Cincisprezece egal cu cinci plus...Of, am gresit. Trebuia sa las casuta libera.

- Unde-i pic-ul? Hai sa corectam.

Gaseste pic-ul in penarul lui Vlad, corectam si reluam, pana la 20.

- Bun. Urmatorul excercitiu. 

- Trebuie sa scriem crescator si descrescator numerele dintre 10 la 20.

- OK.

- Unsprezece, Doisprezece....Doua zeci. Acum invers: doua zeci, nouasprezece....cincisprezece, treisprezece...off, iar am gresit. 

- Bine, scrie in continuare si corectam dupa ce termini.

Dupa 5 minute, tema e gata. Cu mici corecturi pe ici pe colo. In total a trecut jumatate de ora din care 25% a fost lucru efectiv si 75% vorba si joaca.

Asa era si Vlad in clasa I. Singura diferenta era ca Vlad nu vorbea atat de mult ci se uita pe geam si astepta sa stam cu el cand scrie. Amalia in schimb, trebuie sa vorbeasca, si sa vorbeasca, si sa vorbeasca. Chiar acum doua zile ma amuzam cu un desen la TV la Minimax, Marta Vorbareata: un catel care a mancat supa de litere si a inceput sa vorbeasca incontinuu. Cam asa e si Amalia.

Lego ->

Weekend la munte

Vineri, dupa pranz si dupa ce i-am “recuperat” pe cei mari de la scoala si pe cel mic de la gradi, am plecat cu masina la munte. Am “pasat-o” pe Amalia in masina Cristinei si apoi ne-am vazut de drum.

Calatoria a fost OK: drum liber (nu plecasera inca nebunii din Bucuresti), o oprire la benzinarie sa luam sandwich-uri si sa ne golim rezervoarele (:D), iar la ora 16 eram deja cazati la pensiunea-restaurant Ancora***, Predeal (http://www.ancorapredeal.ro/).

Am facut numaratoarea: 7 adulti si 6 copii.

Pentru cine n-a fost pana acum acolo, pensiunea are 4 camere maricele, iar restaurantul este foarte frumos, meniul bogat de-ti lasa gura apa. Drept pentru care am testat si noi o parte din bunatatile bucatariei. O recomand oricand cu mare placere.

Vineri seara am fost noi cam obositi dupa drum, asa ca am preferat sa stam in restaurant sa jucam diverse jocuri si sa mai schimbam o vorba. Cu alte cuvinte sa ne incarcam bateriile pentru a doua zi.

Sambata dimineata, din pacate, o veste trista: ploaie si ceata. Asa ca sperantele noastre de a merge pe partie s-au cam spulberat. Ne-am strans cu totii la micul dejun si in jurul pranzului i-am echipat bine pe copii si am iesit la zapada, pe drumul din spatele vilei.

Ce-i drept, zapada mai era pe jos, dar cand am vazut un panou cu “Zona frecventata de ursi” si dupa ce au fost identificate niste urme care pareau lasate de un astfel de animalut, ma cam uitam in toate directiile. Dar copiilor nu le pasa, ei s-au simtit cel mai bine, asa ca o ora a fost veselie maxima.

Dupa-amiaza: un somnic bun (mai ales piticii), masa de pranz si iarasi jocuri, de data asta mai multe. Ziua s-a inchieiat cam pe la 1 noaptea.

Duminica sperantele noastre de a merge la partie au renascut cand am vazut ca afara ninge ca in povesti. Am mancat repede micul dejun, am facut bagajele, pastrand cateva haine de schimb si apoi, directia partia Clabucet. Lume multa, cu greu am gasit un loc de parcare, in schimb zapada era excelenta. Am inchiriat o sanie (pe langa cele 2 din dotarea personala) si pune-te sa urci dealul. 

 

Dupa 2 ore eram cam epuizati asa ca ne-am hotarat sa incheiem si sa ne intoarcem la pensiune. O cafea si un suc si am plecat in cele din urma catre casa.

Contrar asteptarilor, drumul a fost liber. Doar in Comarnic s-a mers bara la bara, iar apoi intre Ploiesti si Bucuresti au inceput sa apara grabitii.

Ajunsi acasa, am mai apucat sa desfacem bagajele, sa facem un dus si sa mancam ceva inainte de a cadea intr-un somn profund.

Dar, a meritat: ne-am simtit excelent, ne-am bucurat ca avem prieteni buni cu care sa ne petrecem timpul si ne-am facut planuri si pentru alta data. De data aceasta, cand va fi soare si verde.

Martie

Se apropie 1 si 8 Martie. Cei care au copii la gradinita sau la scoala stiu ca este iar sezonul de cadouri.
-    Anul acesta ce le mai luam?
-    Pai sa vorbim cu ceilalti parinti, sa vedem ce zic si ei. Anul trecut ce le-am dat?
-    Pai...aia si ailalta. Dar anul asta chiar sunt in pana de idei.
-    OK, atunci vorbim cu parintii si ajungem noi la ceva.
Daca nu v-ati prins, este vorba de o mica atentie (sau mare, dupa caz) pentru doamnele educatoare, ingrijitoare, invatatoare, profesoare, directoare...

Mi se pare ca este o situatie penibila. Si este penibila pentru faptul ca de la 1 buchet de flori si niste bomboane cum era acum vreo 20 de ani, s-a ajuns la cadouri destul de valoaroase: bijuterii, haine, chiar si bani.

Dupa ce dai, incep analizele: Ia sa vedem, de la X-ulescu ce am primit? Mda, niste bomboane. Pai deh, tac-su e muncitor pe santier. Dar de la Z-ulescu? Oooo, ce bratara frumoasa! O fi el mai prostut si face galagie in fiecare ora, dar tac-su e patron. Are de unde.

Si analizele continua, pentru ca fiecare persoana in cauza se suie in masina cu bratele pline de flori si sacosele pline. Ba in unele cazuri e chiar concurenta: care a primit mai mult?

Concurenta este si la nivelul parintilor: care are buchetul mai frumos, sacosa mai mare. Cand ii vezi pe unii cat de tantosi merg prin curtea scolii, te apuca pandaliile.

Ma pun in situatia unui parinte care nu are de unde. Abia ii ajung banii de la o luna la alta, sotul n-are de unde sa-i cumpere sotiei o floare. Copilul lui e foarte istet, invata bine. De ce sa fie tratat altfel decat unul ai carui parinte au mai multi bani si isi permite?

Adevarul ca, la cata fatarnicie este acum in societate, noi suntem cei care facem posibil asa ceva. Daca dintr-o scoala cu 500 de copii in clasele primare ar fi doar 10 care ar da, oare ar mai fi aceeasi situatie in cativa ani? Eu nu cred. Cred ca, cu timpul, s-ar linisti si cei 10.

Dar nu, noua ne place sa aratam ca avem bani. Ca aruncam cu ei in stanga si dreapta. Ca avem o situatie sociala, desi suntem niste parveniti. Si uite asa, o zi in care ar trebui sa sarbatorim ziua femeii, se transforma intr-o zi de dat spaga. Caci nu pot sa-i spun altfel decat SPAGA.

Probabil ca o sa-mi atrag comentarii de genul: nu toti suntem la fel, nu toate cadrele didactice sunt la fel, salarii mici in invatamant si asa mai departe. Ce am vrut sa fac este sa evidentiez o situatie care se propaga din ce in ce mai mult, in toate scolile din Romania, fie ca sunt la oras, fie ca sunt la tara. Exista si oameni cu coloana vertebrala, cu un deosebit simt etic. Insa sunt din ce in ce mai putini. Imi place sa fac cadouri, sa vad cum persoana respectiva se bucura si se simte apreciata, dar vreau ca asta sa vina de la mine, nu sa mi se impuna.

As dori sa urez tuturor doamnelor si domnisoarelor o primavara frumoasa si senina, sa fiti iubite si sa aveti parte numai de bucurii !! La multi ani!

Concursuri

Acum vreo 25 de ani, in scoli nu era decat un concurs, Olimpiada. Mate, Fizica, Romana, Istorie...toate materiile aveau o olimpiada. Te duceai la faza pe scoala si daca treceai mergeai la cea locala, apoi pe judet, tara, continent, planeta, univers...

De vreo cativa ani, brusc, au aparut o multime de concursuri scolare. Cel putin la clasele I-IV si la gimnaziu. La liceu poate ca sunt mai putine. Oricum, nu prea au liceeni nostri chef de invatat si cred ca se satura si parintii sa tot dea banii pe concursuri.

Da, se dau bani. Adica inscrierea la concurs. Iar aceasta variaza intre 15 si 20 de lei.

O sa ma refer in continuare la cele de clasele I-IV, cu cele de clasele mai mari n-am avut “onoarea” sa ma intalnesc pana acum, dar urmeaza.

Deci, sa le enumeram:

• Evaluarea in Educatie: matematica, romana, engleza. 
• Cangurul: asta aparuse cand eram eu prin liceu, daca nu ma insel. Avem matematica, romana si stiintele naturii. 
• Micul matematician – la asta nu dai bani. Trebuie doar sa cumperi o carte si te-ai inscris in concurs.
• Euclid – matematica
• Arhimede – matematica
• Lumina Math – matematica.

Cam acestea ar fi. E foarte posibil sa mai fie si altele, dar sa nu le stiu. 

Sa ne punem acum in pielea unui copil de 7-8-9 ani. Aproape toate concursurile acestea au cate 3 etape, plus faza finala. Daca copilul vrea sa participe la toate sau daca parintii sunt foarte convingatori, asta inseamna ca weekend-urile sunt cam ocupate. Si pe langa weekend-uri trebuie sa faci si pregatire suplimentara, altfel risti sa mergi degeaba la concurs (la Arhimede ma refer), care si ea costa.

Cred ca totul a devenit o afacere foarte buna. Un mic calcul: daca copilul participa la 6 concursuri (am scos de aici cele de engleza si Lumina Math care are doar 1 etapa) a cate 3 etape, inmultit cu 15 de lei de concurs (am pus minimul), inmultit cu cei cam 100 de copii la fiecare concurs inscris, in fiecare scoala si iar inmultit  cu numarul de scoli din Bucuresti si provincie unde se organizeaza astfel de concursuri, cred ca se ajunge la o suma bunicica.

Acum va intrebati de ce ar merge copilul la toate concursurile. Pentru ca conteaza. La scoala lui Vlad, din clasa a V-a sunt clase specializate pe matematica sau engleza, iar ca sa intre la matematica ii trebuie portofoliu cu rezultatele la concursurile acestea.

Noroc ca e baiat istet - acum trebuie sa-l mai si laud, nu? doar nu o sa vreti sa cititi numai trasnaile care le face – si are rezultate foarte bune. La concursuri iese mai intotdeauna pe unul din locurile 1-3, fiind printre primii in scoala.

Asa ca, dragi parinti, actuali sau in devenire, inarmati-va cu rabdare si cu bani. N-o sa scapati de concursuri.