V-ati jucat vreodata cu Lego? Probabil ca marea majoritate dintre voi, da. Dar v-ati jucat impreuna cu un copil? Ei bine, este o adevarata aventura.
- Tati, vreau sa ne jucam cu Lego.
- Bine. Ce vrei sa construim?
- O casuta.
- Tati, vreau sa ne jucam cu Lego.
- Bine. Ce vrei sa construim?
- O casuta.
Tati isi face planul, uitandu-se la gramada de piese si estimand cam cat de mare o sa fie casa. Si incepe sa construiasca.
- Nu e bine! Vreau sa fie mai mare!
- Dar nu ne ajung piesele!
- Ba da!
- OK, arata-mi tu cat de mare vrei sa fie.
- Cam asa, zice copilul, aratand cu manutele ceva de dimensiunea unui caiet. Si vreau sa fie si cu etaj.
- Tati, dar nu o sa ne ajunga piesele!
- Ba ne ajung!
- Dar nu ne ajung piesele!
- Ba da!
- OK, arata-mi tu cat de mare vrei sa fie.
- Cam asa, zice copilul, aratand cu manutele ceva de dimensiunea unui caiet. Si vreau sa fie si cu etaj.
- Tati, dar nu o sa ne ajunga piesele!
- Ba ne ajung!
In fine, tati incepe munca. Sa cauti intr-o cutie piesele care iti trebuie, nu e chiar asa usor. Drept pentru care, copilul apuca cutia si o rastoarna pe covor. Daca credeai ca mai ai loc sa stai pe covor, te inseli. Toata camera e acum plina de piese.
Incet, se profileaza peretii, usile si ferestrele de la parter. Acum apare problema: cum facem plafonul si continuam etajul.
Dar copilul nu are problema asta. Degeaba cauti tu piesele mari, el le-a folosit deja sa-si faca o piscina (deh, daca tot facem ditamai vila, trebuie sa facem si piscina). De fapt, problema e a ta.
Cu greu, combinand o multime de piese si, reusesti sa faci peretii la etaj. Dar din pacate nu mai ai niciuna folositoare pentru acoperis. Copilul le-a folosit sa faca garajul pentru masina care, bineinteles, tot tu o vei construi din piesele ramase.
Dupa o ora, deja nu mai vezi bine. Pe covor au mai ramas o multime de piese, dar sunt atat de mici incat nu ai ce sa mai faci cu ele. Le vei descoperi mai tarziu, calcand pe ele.
Acum te-ai saturat. Casa ta arata jalnic, fara acoperis, fara mobila si alte obiecte. Forma ei oricum e ceva neo-avangardisto-retro. Adica indefinibila si indescriptibila. In schimb piscina e mare si frumoasa, garajul la fel (intre timp copilul a descoperit ca poate sa foloseasca el o masinuta din colectie si nu-i mai trebuie cea care trebuia sa o faci tu).
Copilul a plecat de mult sa se joace cu altceva. Tu mai ramai la datorie (daca mai poti), sa termini casa. Oricum, stii nu o sa reusesti, daca nu strici garajul si piscina. Dar nu ai curajul sa faci asta! Pana la urma cedezi si pleci, sperand ca piticul sa nu te vada. Nu o face, are alte preocupari.
Seara, incerci sa adormi, dar ai sentimentul neimplinirii. Ai lasat munca neterminata, desi ai fost atat de aproape. In schimb, piticul doarme linistit.
Iti amintesti ce ti-a spus inainte de culcare:
- Tati, maine vreau sa facem un castel!!
(continuarea aici)
Incet, se profileaza peretii, usile si ferestrele de la parter. Acum apare problema: cum facem plafonul si continuam etajul.
Dar copilul nu are problema asta. Degeaba cauti tu piesele mari, el le-a folosit deja sa-si faca o piscina (deh, daca tot facem ditamai vila, trebuie sa facem si piscina). De fapt, problema e a ta.
Cu greu, combinand o multime de piese si, reusesti sa faci peretii la etaj. Dar din pacate nu mai ai niciuna folositoare pentru acoperis. Copilul le-a folosit sa faca garajul pentru masina care, bineinteles, tot tu o vei construi din piesele ramase.
Dupa o ora, deja nu mai vezi bine. Pe covor au mai ramas o multime de piese, dar sunt atat de mici incat nu ai ce sa mai faci cu ele. Le vei descoperi mai tarziu, calcand pe ele.
Acum te-ai saturat. Casa ta arata jalnic, fara acoperis, fara mobila si alte obiecte. Forma ei oricum e ceva neo-avangardisto-retro. Adica indefinibila si indescriptibila. In schimb piscina e mare si frumoasa, garajul la fel (intre timp copilul a descoperit ca poate sa foloseasca el o masinuta din colectie si nu-i mai trebuie cea care trebuia sa o faci tu).
Copilul a plecat de mult sa se joace cu altceva. Tu mai ramai la datorie (daca mai poti), sa termini casa. Oricum, stii nu o sa reusesti, daca nu strici garajul si piscina. Dar nu ai curajul sa faci asta! Pana la urma cedezi si pleci, sperand ca piticul sa nu te vada. Nu o face, are alte preocupari.
Seara, incerci sa adormi, dar ai sentimentul neimplinirii. Ai lasat munca neterminata, desi ai fost atat de aproape. In schimb, piticul doarme linistit.
Iti amintesti ce ti-a spus inainte de culcare:
- Tati, maine vreau sa facem un castel!!
(continuarea aici)
