Amintiri cu Vlad (partea a doua)

Am mers cu el la autogara sa o luam pe bunica. A luat-o de mana si au trecut strada, dupa care i-a spus:

- Vezi ce fapta buna fac? Ajut batranii sa treaca strada.

Mami ii da sa bea sirop de afine.

- Bea Vladut! O sa vezi mai bine si o sa fii mai istet.

- Mai bine da-mi un morcov. Ce, ai vazut tu iepure cu ochelari?...

Mami sterge geamul. 

- Mami, ai grija sa nu cazi!

- Da, am. Altfel ramai fara mami.

- Da, si bunica e prea batrana sa te mai faca o data.

- Mami, de ce nu pot sa ma casatoresc cu Amalia?

- Pentru ca Amalia e sora ta.

- Dar eu nu vreau sa ma despart niciodata de Amalia, vreau sa stau tot timpul cu ea. Eu cu ea vreau sa ma casatoresc! si incepe sa planga

- Bine, vom vedea cand vei mai creste. Te hotarasti tu atunci.

- Mami, dar tu cum o sa fii cand eu voi fi mare?

- Nu stiu, ceva mai batrana.

- Dar o sa ma uiti?

- Nu, niciodata.

- N-o sa ma uiti niciodata, nici dupa ce mori?

- Niciodata.

- De ce?

- Pentru ca tu esti copilul meu!

Aici se termina insemnarile cu Vlad. Intre timp a crescut si s-au schimbat multe. Au aparut fratii, care au si ei partea lor din timpul parintilor. Cu Amalia nu mai vrea sa se casatoreasca (are el de unde sa aleaga la scoala). Are alte preocupari, alti prieteni. Glumele lui acum se apropie de cele ale oamenilor mari, nu mai sunt asa "nevinovate". Important e ca ramane acelasi baiat vesel si incapatanat, la fel ca atunci cand era mic. 

Cine stie ce ne mai rezerva timpul....